Anthurium

🌸

Anthurium este o plantă populară pentru decorarea apartamentelor sau a birourilor. Cu florile sale roșii în formă de inimă și frunzele colorate în verde închis, înviorează orice zonă în care este amplasată.

Este originară din pădurile tropicale din America de Sud și face parte din familia Araceae. Se cunosc aproximativ 1000 de specii de anthurium, printre care anthurium andreanum sau anthurium crystallinum. De obicei florile acestei plante sunt roșii, dar pot fi și albe sau roz. Este cunoscută popular ca floarea Flamingo.

👨‍🌾Cum plantăm anthurium 👨‍🌾

Solul este foarte important pentru anthurium, de acesta depinde întreaga evoluție a plantei. Preferă solul ușor acid, bine drenat, amestecat cu mușchi , turbă și conifere.

Planta se transplantează la doi ani, primăvara. Vasul în care mutați floarea trebuie să fie mai mare decât cel folosit anterior și să aibă găuri de scurgere, pentru o bună drenare a solului. După transplantare trebuie udată abundent.

🌺Cum îngrijim anthurium🌺

Anthurium este o plantă ce iubește umiditatea atmosferică și are nevoie să fie udată regulat, preferabil cu apă de ploaie. După udare se golește tava vasului, pentru a evita putrezirea rădăcinilor. Substratul se menține umed între udări.

Preferă locurile luminoase, dar ferite de lumină solară directă, de curenți de aer și de schimbări bruște de temperatură. Temperatura ideală pentru această plantă este cuprinsă între 15 și 27 de grade Celsius.

🐛Boli și dăunători 🐛

Este o plantă rezistentă, dar se poate îmbolnăvi dacă nu o îngrijim corespunzător. Dacă o solul este prea umed, pot putrezi rădăcinile, aceasta fiind o boală frecvent întâlnită la anthurium.

Această plantă poate fi afectată de acarieni, păduchi lânoși sau musculițe albe. Dacă aveți dăunători, izolați anthurium de restul plantelor. Se șterge cu apă și săpun, apoi se aplică insecticid.

🎍Înmulțirea anthurium🎍

Cel mai ușor se înmulțește prin divizarea tufei, primăvara. Se schimbă substratul înainte de înmulțire. Tufa matură se taie cu un cuțit ascuțit în două sau mai multe părți. Fiecare parte trebuie să aibă lăstari și frunze cu rădăcini. Se mută într-un ghiveci în care amestecăm pământ proaspăt cu cel provenit de la din planta mamă. Se udă bine, dar se asigură drenajul solului. Rădăcinile nu trebuie să fie în apă.

Se poate înmulți și prin butași.  Înmulțirea prin semințe este practicată mai rar deoarece este mai dificilă.

Dacă vă place această plantă ornamentală, o găsiți în florăriile Horticultura.

Distribuie