Mahonia aquifolium

Un arbust rezistent, ușor adaptabil la mediile urbane, Mahonia aquifolium se remarcă prin florile delicate și parfumate și frunzele dese, ce își schimbă culoarea în sezonul rece.
Mahonia aquifolium este un arbust ornamental originar din America de Nord și Asia, ce face parte din familia Berberidaceae. Magnolia aquifolium crește sub forma unei tufe, cu frunze verzi, dese, lucioase și dințate, ce se colorează în bordo / purpuriu în sezonul rece. Primăvara înfloresc floricele galbene, plăcut parfumate, dispuse sub forma unui ciorchine. Acest arbust produce fructe de culoare albastră, în periada iulie – septembrie. Poate ajunge la 1-2 metri înălțime. Este cunoscut polular ca Mahonia de grădină sau struguri de Oregon. Mahonia are proprietăți terapeutice și este utilizată pentru tratarea afecțiunilor pielii și afecțiunilor digestive.


Cum plantăm Mahonia aquifolium
Mahonia aquifolium se plantează în grădini și parcuri ca arbust ornamental. Se recomandă folosirea de substrat bine drenat, afânat fiindcă mahonia nu tolerează excesul de umiditate.
Se plantează în perioada de repaus vegetativ (toamna, primăvara). După plantare se aplică stimulent de înrădăcinare sau îngrășământ. Se recomandă utilizarea de plante cu balot.
Cum îngrijim Mahonia aquifolium
Acest arbust preferă zonele însorite, dar se adaptează și în zone de umbră sau semi-umbră.
Se udă regulat în primul an după plantare, apoi se răresc udările. Mahonia este rezistentă la secetă și nu tolerează excesul de umiditate în sol.
Sezonier se realizează tăieri de întreținere a formei și se îndepărtează frunzele și tulpinile uscate. Se recomandă aplicarea de îngrășământ primăvara.


Boli și dăunători
Mahonia aquifolium este un arbust rezistent la boli și dăunători și la poluarea din mediile urbane. Pentru o bună întreținere, se recomandă verificarea periodică a plantei și îndepărtarea materialelor vegetale uscate. Se va evita udarea excesivă.
Ocazional, acest arbust poate fi afectat de rugină sau făinare, caz în care se tratează cu tratamente specializate.
Înmulțirea Mahoniei aquifolium
Acest arbust se poate înmulți prin semințe, prin divizarea tufei sau prin butași.
Una dintre cele mai rapide metode se realizează prin divizarea tufei, primăvara devreme sau toamna târziu. Se extrag rădăcinile cu grijă și se separă planta în secțiuni. Fiecare secțiune trebuie să aibă lăstari și rădăcini. Se taie rizomii și se plantează în ghivece sau direct în sol. După plantare solul se menține umed în primele săptămâni.

Exemplare de Mahonia aquifolium pot fi admirate în mai multe parcuri din zona centrală a Timișoarei și pe malul Begăi.