Ageratum

🌸
Ageratum este o plantă originară din America Centrală și America de Sud, folosită și în țara noastră pentru decorarea grădinilor. Face parte din familia Asteraceae și este cunoscută popular ca pufulețul de grădină sau iarba albastră. Se cunosc aproximativ 50 de specii de Ageratum, cea mai răspândită fiind Ageratum mexicanum.
Această plantă este una dintre preferata grădinarilor deoarece are un aspect deosebit și își menține florile până toamna târziu. Florile sunt mici, cu petale dese și subțiri, colorate în albastru, violet, alb sau roz. Frunzele pot fi ovale, triunghiulare sau sub formă de romb.


👨🌾Cum plantăm Ageratum 👨🌾
Ageratum se poate planta în ghiveci sau în grădină. Trebuie avut în vedere faptul că această plantă nu suportă temperaturile sub -6 grade Celsius, ideal este să o mutăm în interior pe perioada iernii.
Dacă o plantăm în grădină, trebuie lăsată o distanță de 15-20 de centimetri între plante.
Pentru o dezvoltare optimă zona aleasă trebuie să fie una luminoasă și ferită de curenți de aer.
🌺Cum îngrijim Ageratum 🌺
Este o plantă ce iubește apa și trebuie udată regulat, dar excesul de umiditate poate duce rapid la putrezirea rădăcinilor. Se udă dimineața devreme, de 2-3 ori pe săptămână.
Preferă solurile bine drenate, cu pH slab-acid și fertilitate ridicată și zonele bine luminate.
Se fertilizează de două ori pe lună în perioada de creștere și înflorire. Se îndepărtează periodic florile uscate.


🐛Boli și dăunători 🐛
Printre dăunătorii ce pot afecta Ageratum se numără greierii, afidele, omizile, acarienii sau muștele albe. În aceste cazuri se îndepărtează insectele și se tratează plantele cu insecticid.
O altă cauză frecventă a îmbolnăvirii pentru Ageratum este udarea excesivă, ce duce la uscarea plantei. Pentru a reduce riscul, este important să asigurăm un bun drenaj al solului și să îndepărtăm buruienile periodic.
Poate fi afectată și de ofilirea bacteriană, caz în care se tratează cu fungicid.
🎍Înmulțirea Ageratum🎍
Se poate înmulți atât prin semințe, cât și prin butași. Dacă o înmulțim prin semințe, acestea se seamănă la începutul primăverii, în spații cu temperaturi de peste 15 grade Celsius. Se acoperă cu compost și se menține solul umed. În aproximativ două săptămâni apar noile plante.
Dacă o înmulțim prin butași, aceștia se taie din plantele fără flori, de aproximativ 5 centimetri lungime. Se elimină frunzele de la bază și se pun în vase în care amestecăm pământ de flori, cu nisip și turbă. Se acoperă cu o folie transparentă. În aproximativ patru săptămâni apar lăstarii.

Această frumoasă plantă poate fi admirată în Timișoara în mai multe zone centrale aflate în grija Horticultura, printre care se numără Piața Victoriei, Parcul Alpinet, sau Parcul Botanic.