Zambila
🪻
Una dintre primele flori ce înfloresc primăvara, zambila este apreciată atât pentru culoare, cât și pentru parfum.
Zambila este o plantă originară din zona Mediteraneeană, ce face parte din familia Liliaceae, genul Hyacinthus. Este cunoscută ca Hyacinthus orientalis, iar popular ca zambila sau iacintul. Printre cele mai cunoscute soiuri se numără Yellow Hammer, Porzellan, Amethyst, Ostara.
Zambila este o plantă decorativă cu bulb, cu frunze alungite și flori intens colorate, grupate, cu aspect de clopot sau steluțe. Este des utilizată în decorarea apartamentelor, a grădinilor și a spațiilor verzi.
👨🌾Cum plantăm zambilele👨🌾
Zambilele se plantează preferabil în soluri fertile, cu drenaj bun, bogate în humus. Se plantează la 10-15 centimetri adâncime, în locuri însorite. Bulbii se pot lăsa în pământ după perioada de înflorire, dar trebuie îndepărtate frunzele și florile uscate. Se recomandă înlocuirea bulbilor la câțiva ani, atunci când începe să scadă calitatea florilor.
Zambilele se pot planta și în ghivece, în interior.
🌺Cum îngrijim zambilele🌺
Zambila este o plantă ce iubește lumina și are nevoie de câteva ore de lumină solară directă zilnic.
Se udă moderat, dar se menține substratul ușor umed. Este o plantă ce necesită condiții de umiditate ridicată.
Preferă temperaturile ridicate și trebuie protejate pe perioada iernii, în acest scop se pot acoperi cu frunze uscate sau paie.
🐛Boli și dăunători 🐛
Printre bolile ce afectează cel mai des zambilele se numără putregaiul cenușiu și putregaiul bulbilor. Pentru protejarea plantei se recomandă tratarea bulbilor cu fungicide înainte de plantare.
Printre dăunătorii ce afectează această plantă se numără melcii și acarienii. În caz de infestare, se îndepărtează dăunătorii și se aplică tratamente specializate.
🎍Înmulțirea begoniilor🎍
Metoda preferată de înmulțire a zambilelor este prin divizarea bulbilor. Bulbii se separă ușor, după ce planta iese din perioada de vegetație. Aceștia se păstrează în pungi de hârtie, în locuri uscate și răcoroase. Se plantează la 8-10 centimetri adâncime, de obicei toamna.
Se pot înmulți și prin semințe, acest procedeu fiind unul de lungă durată.
Zambilele pot fi admirate în Timișoara la începutul primăverii, în Parcul Justiției.