Bonsai (Ficus Ginseng)

O plantă potrivită atât pentru grădinarii începători, cât și pentru cei experimentați, bonsaiul Ficus Ginseng aduce un aer exotic în orice încăpere este amplasat.
Ficus Ginseng, așa cum este cunoscut popular, este o plantă originară din Asia, ce face parte din familia Moraceae. Denumirea sa științifică este Ficus Retusa sau Ficus Microcarpa, dar este cel mai bine cunoscut sub denumirea de bonsai. Bonsaiul descrie atât un arbore în miniatură, cât și arta japoneză de creștere a speciilor de plante ornamentale în formă miniaturală. Bonsaiul se formează prin tăieri regulate, artă ce se poate aplica la diferite specii de foioase și conifere.
Ficus Ginseng este unul dintre cei mai populari bonsai, fiind ușor de cultivat, spre deosebire de majoritatea speciilor. Se remarcă prin forma sa unică, cu rădăcini aeriene, trunchi gros și frunze mici.


Cum plantăm Ficus Ginseng
Această plantă se plantează în substrat special pentru bonsai, amestecat cu nisip și turbă. Substratul trebuie să fie bine drenat, pentru a împiedica retenția apei la rădăcini.
Transplantarea este necesară la 2-3 ani, atunci când rădăcinile s-au dezvoltat și nu mai au loc în vas. Cu ocazia transplantării se pot tunde și rădăcinile, pentru a avea loc în noul vas. Se recomandă atenție la substrat, o condiție esențială pentru buna dezvoltare este ca acesta să fie bine drenat.
Cum îngrijim Ficus Ginseng
Se recomandă amplasarea bonsaiului în zone bine luminate, dar ferite de razele puternice ale soarelui. Fără lumină suficientă, creșterea va fi mai lentă.
Se udă regulat, de obicei săptămânal și se menține substratul reavăn între udări. Se recomandă udarea prin imersiune. În perioade cu temperaturi ridicate se poate pulveriza apă pe frunze.
Se tunde și se modelează periodic. Se fertilizează în perioada de creștere.


Boli și dăunători
Ficus Ginseng este o plantă rezistentă, dar totuși poate fi afectată de boli și dăunători. Printre dănătorii ce pot afecta această plantă se numără acarienii, păduchii lânoși și păduchii țestoși. În caz de infestare, se îndepărtează dăunătorii, se curăță zona afectată și se aplică tratamente specializate.
Înmulțirea Ficus Ginseng
Metoda cea mai rapidă de înmulțire se realizează prin butași de tulpini, primăvara. Aceștia se recoltează din ramuri de 10 – 15 centimetri, cu cel puțin două noduri. Se pot aplica hormoni de înrădăcinare pentru stimularea rădăcinilor. Butașii se plantează în amestec de nisip și turbă. După ce s-au format rădăcinile, butașii se pot transplanta în ghivece individuale.

Dacă vă place această plantă, o găsiți în florăriile Horticultura:
Bulevardul Dâmbovița nr 51 ☎ 0733 909 100
Strada Emanoil Gojdu nr 2 ☎ 0733 909 097
Piața 700 ☎ 0733 909 098
Piața Romanilor nr 1-2 ☎ 0733 909 096
Bulevardul Liviu Rebreanu nr 142 ☎ 0733 909 101
Strada Gheorghe Lazăr nr 42 ☎ 0733 909 099.